S-au pornit mii să întrebe și miliarde să răspundă,
Străbătând nemărginirea fără sorții de izbândă.
Căutând o viață-ntreagă cheia porții către soartă,
Ei fereacă pe vecie trista omenirii poartă.

Poate cerul fără seamăn într-o zi de primăvară,
Și-a deschis apele vieții într-un ceas tainic de seară.
Iară ploaia care astăzi leagă cerul și pămîntul,
A rodit mugurul vieții veșnic treierat de vânturi.

Iară zbuciumul ce arde sufletele măcinate,
Este calea ce ne-ndreaptă către taine adevărate.
În zadar cercăm noi oameni să rotim pământu-n mână,
Când se duce veacul nostru și ne-ntoarcem în țărână.