Am biciu-n mâna mea nebună,
Mânerul e de gheață arsă,
Și-mi urlă rănile din mană,
De teama inimii cea lașă.

Voi strânge dinții în tăcere,
Cu o speranță-n colțul gurii,
Și din bătăile-ți stinghere,
Îți iau din sânge, gustul urii.

Să-nveți să nu mă mai alungi ,
Din patru altare tăinuite,
Și crucea miilor de rugi,
Ascundeo-n locurile sfinte.

Așa pot drumul să-l fac tot,
Cu depărtarea grea în spate,
De-l fac târâș, sau, poate, înot,
Să trec pământul, să trec ape.

Chiar fără inimă-am să pot,
S-ajung pe steaua ce mă cheamă,
Tu să pui crucea ce o port,
Pe-altarul de lângă icoana.