mestec venele sfărâmate
până simt crizele isterice ale gardianului
acoperindu-mă de frig

după zece zile de viol obișnuit
când orice moarte începe să putrezească din discursuri
Marinia înghițea timpul probabil
aruncat în pat ca o scrisoare de a doua zi
spăla obscenitățile îmbrăcate în piele până la furie
și invoca sentințe în formă de cerc
păstra în suflet pumnii oamenilor abandonați la intrarea într-un scenariu cu sânge
plângea gropile comune
se făcea frumoasă în fiecare bătălie și curgea până la ultima notă
din portativ

și-a mai lăsat o vreme sânul gol
în locul mărturisirilor mele