Ninsese peste viața mea în plină vară
Și parcă mă durea suspinul ierbii,
Atunci când din copite scăpărară
Replici ancestrale, cerbii.

Iubindu-ne seduși de nostalgii
Adeseori ne-am contopit delirul
În care, pentru mine, doar tu puteai să fii
Nodul de viață ce-mi prelungise firul.

Prin foamea ta, la modul cel mai crunt,
Mi-a fost o clipă teamă de marea slăbiciune
Față de trupul tău, de părul meu cărunt,
Și tot ce-ar mai putea depinde de tine.

Anonimi prin viața monotonă,
Ne-am înfruptat prea lacomi dintr-o noapte
Apoi, sătui de conținut și formă,
Am renăscut trufași în altă parte.

Simt că se va naște ora matinală
Din pântecul imprevizibilului larg.
Anonimi, discreți, prin viața marginală
Ne trecem umbrele peste un ultim prag...