agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3675 .



cu fiecare treaptă/ tot mai multă lumină*
poezie [ ]
călătorii Tibet

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bia ]

2014-10-06  |     | 



 photo IonRasinaru1_zps98337b20.jpg


Pe urma unui
samurai al credinței
nimic nu e greu -
cu fiecare treaptă
tot mai multă lumină


Noul an școlar -
după prima lecție
un singur zâmbet


 photo IonRasinaru2_zpsf1f2969b.jpg
Ion Rășinaru









 photo MagdalenaDale1_zps0b6c8ca3.jpg


Între cer și pământ
peste templul dintre munți
soare de toamnă


În depărtare
negura acoperă
orizontul…
amintirea azurului
încătușată în suflet


 photo MagdalenaDale2_zpsa60483d2.jpg
Magdalena Dale









 photo Bia1_zps22cebacd.jpg


Orașul colorat
se ridică deasupra
vîntului de toamnă


Un pelerin
deșirînd mătăniile
între două lumi –
sunetul clopotului
pierdut departe pe creste


 photo Bia2_zpsfd47eb3c.jpg
Cristina Rusu






Referințe;

Platoul tibetan, cel mai mare ca întindere din lume, cuprinde o vedere largă a dealurilor ce par nesfîrșite și sînt înconjurate la vest, nord-vest și sud de maiestoasele lanțuri muntoase - Himalaya – muntele Everest, numit în tibetană Chomolungma (mama universului) - 8848 m, Kunlun – vîrful Liushi Shan 7167 m, Shishapangma numit și Gosainthān – 8027 m, Cho Oyu numit în tibetană și Jo-bo-dbu-yag (zeița turcoaz) – 8188 m, Lhotse, numit în tibetană Vîrf de Sud – 8516 m, Makalu – 8463 m, denumire ce provine de la cuvântul tibetan "mahakala", care înseamnă "marele negru", un alt nume dat zeiței Shiva; are două vârfuri auxiliare : Kangchungtse - 7678 m și Chomo Lonzo - 7818 m și nu în ultimul rînd muntele Kailash, numit în tibetană Kangrinboqê sau Gang Rinpoche – 6638 m, unul dintre cei mai sacri munți, considerat un loc sacru în patru religii: bon, budism, hinduism și jainism.
Dincolo de aceste minuni ale naturii, la poalele acestor munți, tibetanii își duc viața de zi cu zi așa cum le-a fost lăsată de mii de ani de strămoșii lor. Cea mai neobișnuită trăsătură a arhitecturii tibetane este că multe din case și mănăstiri sînt construite pe teren înalt și locuri însorite orientate spre sud. Compoziția structurilor este făcută de obicei dintr-un amestec de pietre, lemn, ciment și pămînt. În orașul Kangding din regiunea Kham, casele păstrează arhitectura din lemn. Ele sunt spațioase și se potrivesc bine cu mediul lor. Podelele și tavanele sînt din lemn. Grinzi din lemn orizontale susțin acoperișul și acestea la rândul lor sunt susținute de coloane din lemn. Regiunea Kham, înconjurată de păduri este cunoscută pentru casele sale frumoase din lemn construite într-o gamă largă de stiluri și bogat decorate cu ornamente tot din lemn. Interioarele caselor sunt și ele lambrisate cu lemn și dulapurile sînt bogat ornamentate cu varii motive tibetane. Arta tîmplăriei este transmisă din tată în fiu și se pare că există o mulțime de tîmplari pe tot cuprinsul regiunii. Cu toate acestea o amenințare pentru tîmplăria tradițională tibetană este utilizarea tot mai mare a structurilor de beton (preluate de la chinezi). Un plus în arhitectura religioasă din mănăstiri sunt acele roți de rugăciune, precum și doi cerbi sau dragoni ce pot fi văzuți pe aproape fiecare Gompa (fortificații ecleziastice budiste). Cu 117 m înălțime și 360 m lățime, Palatul Potala este considerat cel mai important exemplu al arhitecturii tibetane. Fostă rezidență a lui Dalai Lama, conține peste o mie de camere pe 13 niveluri și adăpostește portrete ale conducătorilor Dalai Lama din trecut și statui ale lui Buddha. Este divizat în Palatul Alb exterior, care servește drept cartier administrativ și Apartamentele Roșii interioare, care conțin sala de adunare a Lama, chilii, 10 mii de altare și o librărie vastă de scripturi budhiste. Tibetanii au o viață destul de aspră și mai ales din cauza climei. Se ocupă cu agricultura, tîmplăria și cresc animale. Sunt foarte conservatori în îmbrăcăminte, iar stilurile tradiționale abundă. Femeile poartă rochii de culoare închisă pe o bluză colorată din lînă cu dungi iar șorțurile au cusute semne specifice arătînd astfel dacă femeia este căsătorită sau nu. Bărbați și femei poartă mîneci lungi, chiar și în lunile fierbinți de vară. Cu excepția călugărilor lama care își rad capul, tibetanii poartă părul lung cu o panglică în jurul capului împodobită cu un model complicat de împletituri mai mici ca o coroană. Pe cap poartă o pălărie din fetru, conică, mare, a cărei formă variază în funcție de cartierul din care provin. Costum lor nu este unul elaborat. Se compune din Chuba, o robă lungă încăpătoare, cu mîneci largi, alungite care atîrnă pînă la pămînt. Aceasta este prinsă în talie cu un cordon de lînă, astfel încît fustele sale ajung pînă la genunchi iar faldurile superioare formează un buzunar circular enorm, rotund, denumit ampa, aflat în zona pieptului. În el, tibetanii pun vase mici de alimentație, o pungă de tsampa, și multe alte necesități toate mici. Multe chubas sunt făcute din lînă gri, simple. În zona Lhasa ele sînt vopsite în roșu închis. Nomazii poartă chuba din piele de oaie, cusute manual și grosolan tăbăcite în unt, cu lîna pe interior. Un lucru interesant este că, numele tibetane nu sunt diferențiate pe sexe. Același nume poate fi purtat în egală măsură de un bărbat sau de o femeie. Exemple: Sonam, Dawa (lună), Tenzin - pot fi nume de bărbați cît și de femei. Referitor la bucătăria tibetană ea este destul de diferită de cea a vecinilor săi. Culturile tibetane cresc la altitudini mari. În puține zone din Tibet cresc și culturi de portocale, banane și lămîi. Cea mai importantă cultură din Tibet rămîne orzul. Făina albă din orz prăjit numită tsampa este aliment de bază în Tibet, precum și Sha Phaley (carne și varză în pîine). Balep este pîinea tibetană mîncată la micul dejun și la masa de prînz. Există diverse alte tipuri de balep și plăcinte. Thukpa (supa cu tăiței) se servește la cină, ea se compune din fidea de diferite forme, legume, carne și în bulion. În bucătăria tibetană se folosesc bețișoarele din bambus, dar în unele zone din Himalaya alimentele sunt consumate cu mîna. Bolurile mici de supă sînt de asemenea utilizate de către tibetani. Carnea care o folosesc la mîncăruri este de iac, capră sau oaie, uscată sau fiartă într-un sos picant cu tocană de cartofi. Iaurtul, untul și brînza sunt și ele consumate des. Nu putem uita de celebrul ceai tibetan cu unt și sare, el este oferit întotdeauna ca dovadă de ospitalitate. Aceste obiceiuri au fost luate de tibetani și în India. Liderul spiritual al Tibetului, Tenzin Gyatso, actualul Dalai Lama, a fost nevoit să fugă din țară în 1959, amenințat de comuniști. A primit azil politic în India. Peste o sută de mii de tibetani locuiesc împreună cu el în nordul Indiei, unde, sub îndrumarea sa, au fost redeschise școlile budhiste și cele de medicină tradițională. Afișarea și posesia pozei lui Dalai Lama este interzisă în China. La fel ca și afișarea sau posesia steagului tibetan tradițional. Cine încalcă aceste restricții riscă ani grei de închisoare. Chiar dacă a trecut prin momente grele, poporul tibetan a fost și a rămas profund religios. Acest lucru se observă atît în mănăstirile care au număr impresionant de călugări, cît și în viața lor personală religioasă.
Această credință religioasă o vedem și în cultul îngropării morților. Înmormîntarea Cerului, după cum mai este cunoscut acest ritual al morților, este încă o practică des întîlnită în preajma satelor din Tibet. Cînd un tibetan moare, acesta nu este îngropat. Riturile de trecere de pe aceste meleaguri sînt și ele îmbibate de preceptele budhismului tibetan Vajrayana, la fel ca fiecare aspect al vieții cotidiene de aici. Conform acestei credințe, corpul uman trebuie să se întoarcă în elementele primordiale din care a fost plămădit imediat ce sufletul îl părăsește. Dacă trupul omului poate să hrănescă o altă făptură după moartea acestuia, cu atît mai bine. Iar cum în ierarhia vietăților din Tibet vulturii pleșuvi sînt deasupra viermilor, cadavrele nu mai sînt îngropate ci oferite vulturilor pe stînci, folosite de sute de ani în acest scop. Odată ce un membru al oricărei familii și-a dat obștescul sfîrșit, rudele sale merg în aceeași zi să ofere cadavrul vulturilor. Vulturii pleșuvi și zăganii așteaptă planînd în cercuri largi, ca oamenii să-și încheie slujba religioasă și să părăsească locul. În momentul în care nu a mai rămas decît scheletul, ritualul continuă. Rudele se ajută de baroase și topoare pentru a măcina oasele defunctului. Bucățile infime de oase sînt apoi amestecate cu faină de orz și oferite ciorilor și corbilor astfel încît orice făptură a divinității să profite de ultimele rămășițe umane. (unul dintre textele de referință este „Cartea Tibetană a morților”). Frumoase și steagurile tibetane, ele sunt de cinci culori, simbolizînd cele cinci elemente. Se așează în zona templelor sau stupa (mici mausolee construite deasupra osemintelor de sfinți îngropate). Pe ele se scriu rugăciuni pe care vîntul le poartă mai departe.
Tibetul rămîne un tărîm fascinant și vreau să închei aceste referințe cu o legendă care mie mi-a plăcut foarte mult, făcînd astfel referire la poveștile tibetanilor, cum că, în munții Himalaya s-ar afla maeștri ce trăiesc de la începuturile lumii. În secolul al unsprezecelea în India a fost o mare secetă. Stăpînitorul Indiei din acele vremuri s-a hotărît să viziteze un mare maestru tibetan care trăia într-o peșteră sfîntă pentru a-i cere ajutorul. În peșteră îl așteptau multe pericole: șerpi nereali și reali, nu putea să respire iar asupra corpului și spiritului său acționau forțe necunoscute. În starea de meditație prințul stăpînitor a putut să se înțeleagă cu spiritul marelui maestru. Cînd acesta a înțeles că prințul are intenții pașnice și roagă să i se acorde ajutor pentru oameni, i s-a permis intrarea în locul sfînt. Grota era foarte mare și consta din douăsprezece încăperi. Într-una dintre aceste încăperi prințul l-a găsit în starea samadhi pe marele maestru, în timp ce spiritul acestuia plutea alături. Corpul său era uscat, însă el trăia. Acest om se afla în grotă de 1.600.000 de ani. A deschis doar puțin ochii. Prințul indian a început să vorbească cu el în sanscrită cerîndu-i ajutorul. Omul uscat l-a înțeles făcînd semn cu ochii. A arătat spre un obiect care se afla pe perete. Acesta era un inel nereal. Prințul indian a luat inelul și a mers spre ieșire. Într-o altă cameră a mai întîlnit un om în starea samadhi, un prinț al comunității sikh; acesta intrase în starea samadhi în secolul al cincilea și despre el se cunoaște că în secolul al șaptesprezecelea a revenit din starea samadhi la viața normală. La ieșirea din peșteră, prințul a văzut opt șerpi. Unul dintre acești șerpi a făcut să picure din sîngele lui pe inelul nereal. Această picătură s-a ridicat la cer și curînd a început să plouă.


Imagini: Reurin Kjan – cu acordul fotografului

* titlul – versuri poem tanka Ion Rășinaru

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!