agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-10-08 | |
întotdeauna când plouă de-a-ndoaselea
prin mirosul de moarte proaspătă încă se prinde în ureche vuietul sângelui ca într-o scoică încă tremură viața ca o balerină pe sârmă cu umbrela ei acoperind soarele ca să nu cadă se simte cum se înclină podeaua corabiei când căpitanul adoarme mi-aduc aminte că nu am amestecat apa sfințită cu mustul roșu tulbure niciodată nu am călcat pe icoane așa cum fac poeții l-am lăsat pe dumnezeu în pace nu am scuipat peste ochii păpușilor adormite peste spinii martirilor peste pâinea uscată în casa oamenilor săraci lumea se spală de cenușa sfinților și de iubirea lui cristos se spulberă totul ca stropii duși de vânt se cântă simfonii neterminate pentru ruguri duse de ape madonele zâmbesc pe dinăuntru ca o biserică încuiată când pruncul plânge cu fruntea pe inima lor * e un miros curat de pâine proaspăt coaptă o viață care pulsează dincolo de zidurile roase și învrăjbite cu soarele se aude cum o bunică plânge citind poveștile lui andersen cum un bătrân filatelist plânge lângă clasorul gol cum un burlac cu părul alb ascultă discuri vechi zgâriate dincolo de ferestrele murdare deschise larg „eu cred în omul care-n viață-a suferit iubind” „nu poți opri din zborul ei o ciocârlie care-și cântă bucuria” în oraș se desprind afișele cu actori bătrâni și chipurile cântăreților cunoscuți mai demult oamenii încep să respire prin fulare groase la un demisol cu mușcate roșii un cerșetor recită glossa lui eminescu fiindcă plouă și nimeni nu știe de ce au dispărut ceasurile din piețe și atelierele de reparat ceasuri ciorapi umbrele pantofi pălării de ce „drumurile noastre toate se vor întâlni vreodată” * pe străzile cu păpădii sunt tăiați copacii uscați și stâlpii vechi de telegraf se toarnă beton se profanează cimitirele se vobește la difuzoare mereu despre războaie mondiale luna nu își arată niciodată fața nevăzută cei contemporani cu steaua polară dau mâna unii cu alții timp îndelungat și copiii au palmele învinețite de afine și mure
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate