agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1172 .



Domnu` Tomnu
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pamflezistul ]

2014-10-09  |     | 



Când dânsul apare... `colo-n pridvoare,
Până și soarele... îi face-o mică aplecare.
Iar când schițează primul pas spre-afară,
Chiar luna, fâstâcită, se-ascunde sub prag de seară.

`Nainte să-și arate fața lumii,
`Nainte chiar să-nnebunească Gheorghe toți salcâmii,
Distinsul domn privitu-s-a-n oglindă,
Abandonându-și gânduri toate pe-o muzică șoptindă.

E îmbrăcat de seară, cum se cade,
C-atunci se poartă gentleman-i în frunți de cruciade,
Și stă tanțoș ca bradul, drept de spate,
Deși, în jurul lui, cât să te-ndoaie-un vânt cam bate!

Se vede treaba că-n `cea deasă barbă
Þine covor de frunze... ce spun eu... pădurea-ntreagă,
Și, în timp ce-și scarpină o-ntrebare,
C-un pic de magie, hop, frunză cu frunză dispare.

În ochii lui, tristețe-bucurie,
Te scufunzi într-o dulce-acrișoară reverie,
Zărind, ca prin ceață, că Tomnu ar vrea
Să dea tot ce are, plus trei hotare, s-aibă Toamna!

Și-i vezi în sprâncene din crizanteme
Că-i dor cel ce-l doare... și-l doare... iar când doare, geme!
Îi scrie pe frunte-câmpie-cu-flori
Cum Toamna îl știe, și-l crede, și-l vrea în culori.

Se vede-n oglindă mai clar decât e,
Dar buzele nu-ntreabă de ce... ci suflă holdele
Să coacă grânele, și-apoi să fie
Gata-ncălzite și-nmuiate-ntr-un picuț de poezie...

E parfumat, așa cum am aflat,
Cu un esenț lemnos, dintr-un gutui cam scuturat,
Iar pe la subraț și-a dat c-un stick ce e
Inventat de Nătăfleață-n timp ce cădeau perele.

De la gât în jos, domnul e spilcuit,
Și-a tras smoking, direct... e cambrat, cu revere cu spit,
Chiar ține-n buzunarul de la piept
Eșarfă-mpletită din mii de crenguțe, ce oricum se pierd.

La gulerul înalt de la camașă
A prins un papion... de sezon... dalie gingașă,
Iar mai jos puțin, în loc de ceas și butoni,
Stau ciorchini de struguri, dulci, zemoși, viță de... Burbon-i.

În buzunărașul ascuns din sacou
Trei stropi de ploaie, sprinteni, se ciocnesc și produc ecou,
Timp în care pantalonul slim-fit
E lăudat de un prun încărcat, ce s-ar vrea golit.

Pantofi de piele lăcuită, are,
Are chiar și chef de călcat cu ei totu-n picioare,
Peste câmpuri cu iarbă cam stresată
Că azi nu-i mâine... și-n curând bruma va să bată.

Întins merge la ea, la fata dintr-o stea,
Să-i spună că o vrea... și-o face ce-o putea să fie-a sa.
De-i caz îi cumpără și acadele...
Io da cerul, cu stele, pământul, cu umbrele.

Orice visează ea, sau ce străbate el...
Un gând fugar, de-amor, de dor ce nu-i mai dor... e țel!
Orice i-o da, de Toamna o să vreie
Să-l ia la braț... și-apoi o gură dulce ca să-i deie...

El nici gândește mult, aievea vede-odat`
C-a străbătut un veac-lumină, purtat de vânt turbat
Și, pe-un petic de păiuș încă verde,
Toamna-l așteaptă... depusă pe spate, ca s-o dezmierde...

Iaca dansul șoaptelor de dragoste
Îl bate pe-al ploii, asta nefăcând din el vreo pacoste;
Natura-ntinde mâna, intră-n horă,
Scăldând pământ întreg într-o lumină auroră.

Se tot iubesc nebunii, oh, nebunii,
Nici simt defel că tocmai a trecut sfârșitul lumii...
Iar după, Toamna, nu cumva să răcească,
Îmbracă haina Tomnului... și-ncepe să se nască!

P:)

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!