Stăm la masă cu creioane în mîini.
Dumnezeu așează între noi o foaie
de hîrtie. Sîntem mai nedumeriți
decît după alungarea din Rai.
Nu știm dacă e dar ori pedeapsă.
Albul e rece, neutru. Tu privești în el
ca într-o oglindă, eu ca într-un mormînt.
Așteptăm. Încordarea crește. Deodată,
tu spargi oglinda, eu deschid mormîntul.
Dumnezeu întoarce foaia de hîrtie
pe cealaltă parte.