Femeia mi se culcă pe toate sentimentele,
cu trupul despletit de sălcii pe ape
îndepărtează furtuna.

Face noaptea de nerecunoscut,
alungă hainele dincolo de inimă,
privim dragostea cum levitează fără obiect,
cum se pierde în ochii fascinați.

Când bate la ferestre lumina dimineții
nu mai suntem aceiași,
trăiam într-o altă lume imaginară
cu zădărnicia în brațe.

Căutăm la nesfârșit
steaua de zăpadă,

ea s-a topit fără să ajungem la ea.