Nu mă tem de semeni niciodată,
Punându-mă-n stare de ridicol,
De mine m-aș feri, câteodată,
Să nu mă descriu într-un articol.

Aere îmi dau, că sunt chiar în stare,
Urlând totdeauna ca scos din minți
Că nu adun, precum fiecare,
Atâta demnitate câtă-n sfinți.

Îmi place să urăsc starea de om
Pentru c-am îndrăgit-o grădină,
Gură de rai și locul unui pom
Iubit de muscă sau de albină.