aruncate înainte și înapoi
prin răbdarea galbenă a degetelor subțiri
împăturite într-o îmbrățișare mai lungă decât timpul
scurs literă după literă
dintr-un poem de fumat

adevărul meu trăiește la colțul străzii
adevărul meu poartă tijă în genunchi
adevărul meu latră beat prin baruri
mușcă din carnea tare
a domnișoarelor de onoare
se tăvălește prin noroi
cerșește oameni cu cerul în suflet
își târăște diminețile și urlă în paharele goale

dar tu știai cel mai bine
până când
sau până unde pot eu să beau
și să îngrop zilele
în nopți albe