Pădurea ascunde mișcări diafane,
Copacii desfrunziți sunt muți de plăcere,
Nimicul se mișcă pe-alei cu șicane,
Dorul îmi tânjește la trup de tăcere.

Uneori mi-am dorit, ca sfântă poruncă,
Sprijinit într-un cot de buza pădurii,
Să privesc visător o floarea de stâncă,
Sorbind cu putere din seva naturii.

Trec clipele-n fugă în calești sorite
Luîndu-i de mână pe cei ce-s povară
Chiar lor sau altora, ființe croite
Din stofa naturii și dură, și rară.