Să fie o apă limpede
din care să-mi astâmpăr setea,
să simt în genunchi puterea
care urcă muntele.

Pâna ce pădurile mă îmbie să trec
pentru că ne cunoaștem de copii,
potecile șerpuitoare
mă ocrotesc de șerpi
și la venirea serii pe văi
stelele se plimbă pe deasupra
în caruțe trase de cai înaripați.
Nimeni nu mai moare în povești
scrise cu litere colorate.

Iar spre dimimeață țipă cocoșii
despartirea,
toți oamenii o să-și amintească
cum se iubeau pe cetina verde
înnebuniți de miros.