Ceru-i limpede, frumos,
Soare îi, dar e și frig,
Un cățel șade covrig,
Albul s-a întins pe jos.

Mârâie cățelul cald,
Dorind să treacă strada,
Curtea e ca un smarald
Încoronând zăpada.

Forfota de prin vecini
Se pierde ușor în fum,
Mâțe stau pe lângă drum
Scormonind prin mărăcini.

O fată pare goală,
Cu fața la perete,
Sforăie pe-ndelete
Þinându-și mâna-n poală.

Cât e siguranța pusă
La ușa dinspre față,
Fătuca doarme dusă
Arzând clipe din viață.

Stau în pat sub pătură
Recitindu-l pe Nae*
Omul viu, om văpaie
Îndoieli înlătură.

Soba caldu-i susține
Focul fâsâie-n lemne
Cojocul alb, pesemne,
Un suflet bun conține.

Cerul trece-n cerneală,
Vântul rece se întinde,
Peste viața ce-o cuprinde
Bruma crudă, generală.


*Nae Ionescu-profesor și filozof
român, întemeietor de școală
filozofică, printre ai cărei membri amintim pe E. Cioran, M. Eliade, P. Þuțea, etc.