poți să-mi împletești
existențialo
matinal și atât de precoce
claustrofobia
cu ștrampii tăi prea lycra
să rămână credibili întregi
în ascensorul acesta nebun
dinspre moarte spre viață
în care m-ai azvârlit
placat
aproape disperată
din dragoste
să mă faci incredibil
eseu
antologic
chiar în buturile
și sub nasul
rivalei de la parter devenită
brusc spectatoare
cu degetul înțepenit
pe un buton replay nefuncționabil
doar tu
citadină vestală
mă puteai reinventa
croșeta
din resturile minții mele
decăzute
abandonate
într-un demisol predestinat
să mă urci
furioasă dar atât de tandră
pe terasa inimii tale
la o cafea cu frișcă
și un pișcot
iubito
despletește-mi puțin buzele
să te pot șopti
în sfârșit
fericit