M-ai pus să văd nemișcarea
în golul în care respiră
numai vidul
și naște neantul.

În minte scântei aprind
idee după idee
și pârjolul mă arde
aidoma dragostei femeii
care mă face s-aștept
pe jeratic.

Știind cum se perindă clipele lungi
ca notele pe un portativ șchiop
de sunetele nu se mai aud,
cântecul tău tăcere îl fac
și curge prin aer.

Îmi vine să mă ridic în aer,
aerul să mă poarte ușor
în timp ce fulgi de zăpadă
lasă rece ideea
care se naște albastră,

de mă întreb
cine o fură?