sunt inuman de singură dar e bine
încă doare că sunt om
nu sunt o anomalie mi-aș dori o ceșcuță de ceai aromat
și o bătaie prietenoasă în spinare dacă mă înec
mi-aș dori să scriu o poezie de dragoste// oh yes i’m the great pretender//
să văd ce mai rămâne din ceașca mea de ceai după ce înșir vrute și nevrute
despre bărbatul care nu m-a iubit niciodată

erau la început prea multe cântece// dansam braț la braț cu mine
dansam liniștea soarele ploaia zgomotul străzii bătaia inimii fericirea
dansam ca balerina de porțelan din casa unui unchi care îi pregătise
o instalație în care se învârtea
dansam în numele singurătății mele
//sono la ragazza senza amore sopra il mare della gioventù //
în spatele perdelei erau boxele instalației muzicale negre
dansam numai în miez de zi albă// îmi lăsam brațele să cadă moale
cu degetele în extensie mă învârteam în piruete până începea ploaia
dincolo de jaluzele se spărgeau norii foarte grei cădeau șiroaie în diagonală
deveneam crin cu mâinile arcuite deasupra ca niște stamine
alunecam creșteam mă rostogoleam din creștet până în picioare

dacă el m-ar fi iubit aș fi vrut să ne așezăm pe jos
cap lângă cap așa cum se ating norii
să ne sărutăm întinși în direcții opuse să ne atingem doar frunțile
să fim aiurea
să mă lase să îmi odihnesc geana pe brațul lui în încheietura cotului
dar ce fel de daimon de bărbat m-ar fi iubit atât de mult încât
să doarmă liniștit cu mine