Sunt înapoia mea pe un drum cu hârtoape,
cel mai mare-i griul din viața de iepure
care se sperie de propriile-i umbre,
functionez ca un ceas răsturnat pe masă.

Nu știu cât o să mai rămân de pază între pereții
dintre numerele care se succed regulat,
să suport rotația tulburătoare de ace
care-mi scurtează zi de zi viața
și așa pusă la uscare pe funia timpului
pe care un vânt mai nenorocos o dă la pământ.
Niciun zâmbet nu-mi lasă bucuria deplină,
bătrânețea mă strânge-n cataramele sale
ca o fiară care se laudă cu vânatul.

Cu gândurile fugărite pe luciul gheții
mi se înghesuie frigul în iarna din oase,
Nopțile devin grote de singurătate
unde te chem să îmblânzim pe Dumnezeu.