Trupul nopții se frânge cadaveric,
urme de stele în pământ cu moaște,
sub oase timpul curge-n întuneric,
tăcerea-n sâmburi din speranță naște.

Doar zâmbetul luminii roș de sânge
se urcă-n rădăcini prinse de boltă,
privește mama cum pruncul și-l plânge
și moartea o hulește cu revoltă.

Ard râuri prin văi de gânduri amare
apele somnului strâng totu’-n vise,
căutări stropite cu praf de sare
bat degeaba la porțile închise.

Pe negrul drum al morții aduși șirag,
ne înecăm tristețea fierbinte-n vin
pentru calvarul ce a trecut de prag,
sufletul arde-n sete verde venin.