Am păstrat artificii de rezervă
Și suficiente ierni cu zăpadă în care să ard
Până mă diluez și mă fac fulg. Cad pe umerii tăi.
Tresari, dar nu mă recunoști. Respir ușurată.
Am păstrat și clopote. Dezinvolte, nu se vor sfii să bată
În miez de noapte sau la prima oră a dimineții.
Să adune frunze la un loc,
Pe toți ai casei. La priveghi, păsările
Germinează aripi. Sparg colivii.
Inventează inimi colorate. Cu miros de scorțișoară.
În seara asta cerul e roșu. Mâine
Nu va fi deloc o zi oarecare.
Nu-ți face griji pentru mine
Pot oricând reînvăța lecții uitate,
Senzații, sentimente, inflexiuni, coborâșuri,
Lansări în eter. În cochilia unei scoici
Visătoare ornând încheietura mâinii drepte.
Nu-ți face griji pentru mine...
Eu știu să scriu despre tine
Ca și cum nu te-aș fi cunoscut niciodată,
Ca și cum nu ne-am fi văzut decât printr-un geam translucid,
Într-o oglindă sau într-o banală rătăcire. Într-o zi de iarnă
Cu lapoviță, în care anotimpurile amestecate
Creau iluzii, lansau pariuri, ne ațipeau.
Pot să îți dau un nume. Chiar și o busolă...
Așa pentru orice eventualitate.
Nu-ți face griji pentru mine,
Chiar dacă azi vorbesc despre „neiubire”
Vibrând frenetic pe un balansoar
Sau repliată-n mine
Într-un detaliu feminin,
Într-un ambiguu contur de amintire...
Eu pot să cânt cu Kaas: „Mon mec à moi... Il parle d’amour comme il parle de voitures...”
Și, crede-mă, e doar un fapt divers...