... matca în care curgeam. Ca un șuvoi. Doar ca un firicel.
Mângâiai izvoare. Te umpleai cu mine.

Ardeam în tine ca-ntr-un sfeșnic. Fără să mă sfârșesc vreodată.
Ne-nveșmântam cu lumină. Deveneam confesorii potriviți ai cerului.

Erai ploaia mea de la tropice. Îmi crescuseși în tâmple
Păduri întregi de mangrove. Nu mă rătăceam în ele.

Erai cuvintele bonome ce dezbrăcau pagini întregi de albul anxietății...
Bucuria resimțită dureros în fiecare parte ce mă compunea...


Azi timpul s-a înnegrit. Ca un pământ. În care nu se mai prind rădăcinile.