În noaptea cui voi lumina
pământul urcat pe trepte până la soare
dispersat în fotoni absorbiți
în lăuntricul copt.

E un echilibru-n care germinează sămânța
pe curba de lut în care odihnește
apa freatică cu respirul cald
ce îmbrățișază viul în viu.

Dulce mierea
salcâmului înflorit la datorie
unge ca un mir fruntea visătorului.

Zilele devin câmpul de coacere al pâinii,
moara care macină timpul următor,
zestrea prin care ne îmbogățim pe drum
fără să ne bucurăm de ea.

Îngemănată-n cuvântul rostit iubirea
rodește înțelesul de început
pe care l-am primit ca dar.