textura sufletului simte
mătasea firească a timpului nevertebrat
clipe ce vopsesc norii în verdele copacilor
îmi calcă inima aprigă cu mii de potcoave de aramă
cai ai stepei orele prelungesc agonii
uita-te pe asfaltul fierbinte

nu dăruiesc lumina soarelui decât în cleștar
pacea lumii întinde aripi de mucava
plouă cu lacrimi roșii închegate ca sângele aspru al Macedoniei
îmbracă-ți bruma de suflet în setea muntelui de sare
mi-este dor de straiul munților răsunând a limpezi stele

nectar și amar
în palmele mele presar
modelez cald lutul rece
mi-este dor de pădurea cu mesteceni demni
iarba îmi șoptește că toate ale lumilor trec
prin oraș zebre strălucesc sub povara bătrâneții

mă înec cu (par)fumul timpului ars
fac un pas cobor dintr-un car alegoric
să nu mă (mai) doară decât umbra clipelor
tectonic