Împins dincolo de arestul mâinilor rebele
nicio încăpere nu-mi pare sigură
mai mult decât zăvoarele puse.

În memoria cheii rămâne dilema,
să-și acopere gaura ori nu
cu glasul tăcerii
unde cruda așteptare în vârful șperaclului
sparge întunericul.

Zidurile contemplă cerul ursuz,
alunecă prin ochi ferestrele de dincolo
și un țipăt de pasăre strident
rupe teama și o aruncă după colțuri
unde se întrupează îngerii
în paznici ai libertății divine.