mai pun un pahar
sticla își dezmorțește încheieturile
de ce mai beau
îngerii au dureri transparente
numai noi oamenii le facem opace
le înghițim zilelor de naștere
și de moarte
de parcă ne-ar chema serioja pe toți

un manechin trece printre mese
mai pun un pahar de noapte
sticla se dezbracă-n dansatoare la bară
îmi place orchestra aceasta ce cântă spargerea lumii

sunt băutor de unul singur
explic paharului că uitare este rudă cu fericirea
că eroii nu au nimic în comun cu rațiunea
ci cu frica
mai beau ceva de închipuire
până mă îmbrățișez cu paltonul
ține de cald ca o casă de sticlă
în care nu mai locuiește niciun secret