eram bărăganul tău înflorit după
primăvăratice ploi
m-ai căutat peste tot și unde-ai simțit
bătăi din adâncuri ți-ai făcut cuib
ca niște lăcuste în holda de vise
eram în nopțile scurte
priveam în zori rotitoare plecări
spre înaltele zări să se audă
și-n ceruri cântecul tău despre noi
gregare lentori se risipeau fuioare de nori
sub arșiță și cântecul tău simțeam
cum îmi crapă pământul ardeam în
aerul vălurit de dogori
doamne atâta bucurie cum poate să-ncapă
mă minunam uneori

într-o zi n-ai mai plecat spre înalt
te-ai dus fără cânt pe raza piezișă
în urma ta cruciferele își plesneau
păstăile aruncându-mi semințe în ochi
ploi reci cețuri și brumă vânt țepi
de ciulini în rostogolire nebună
nopți lungi viscoliri și plâns de șacal
zile mici cu soare geros
pe-ntinderea albă și stearpă

nu mă-ntreba ce simt aud în mine
scâncind de frig cățelul-pământului