Noaptea golită de întuneric dă seamă soarelui
de miasmele putreziciunii din lacuri
unde deseori luna alunecă-n ape,
se fotografiază-n oglinzi cu nuferii
și se înalță galbenă peste păduri.

Cum fructul se coace din iubire
îmi intră-n sânge luminos
și-l subțiază asemeni vinului
pe care-l beau cu buzele tale.

Sub nespusul fraged al inimii
cresc copacii pe văile verzi
unde omul și cuvântul într-o trăsură regală,
pleacă la cules de stele
și fură cu mâinile goale lumina.