Gările sunt triste,

pentru că lipsesc saluturi și forme de adio,

la care s-a renunțat în ultima clipă.

Aici, poți retrăi forțat

sentimente și trăiri asociate plecării...

sau

amintiri din ultima beție.

Noaptea se termină brusc,

înainte s-adorm.

Uneori,

visez aroma unei femei necunoscute,

făcându-mi semne evidente de dragoste.

Apoi urcă-ntr-un avion,

scriindu-mi cu rujul pe geam:

„așteaptă-mă-n gară!”

Avionul decolează și cască,

ducându-și aripa la gură...

Prins de rutină, își pușcă fiecare deget

și își masează șoldurile șubrezite.

Lichefierea firescului din zona mea

naște curiozități și trăiri anormale.

Mă invadează o foame de înjurături și sudalme,

construite pe formatul unui haiku.



Ca un om ce trăiește între două gări...

sau un val plimbat între două țărmuri,

sunt un dezertor!

Viața m-a prins,

m-a dezarmat,

m-a luat prizonier!






Urmează – Sunt anunțat prin e-mail când utilizatorii adaugă comentarii