Parcă o văz, pe cal, cu geantă Gucci,
cu ani lumină-n părul ei ca lanu`,
călări pe tocuri, ca să-i șteargă mucii
lu' ăl mai mare popeye căpitanu`.

Parcă o văz cum cântă, ca sirena,
din toți rărunchi dragostea-i atroce
și cum împarte banii lu` mecena
cocoș al ei la ăi cu portavoce.

Parcă o văz, urcând, cu glezna-i fină
golgota ambasadei gâtenștaine,
să prindă-n mreja sa de oficină
toții licuricii orbi ai marii taine.

Parcă o văz, icoană pe sub pernă –
miniștrii se visau pupându-i trena,
se gudurau sub vraja ei eternă
și-o apelau în gânduri cu „perena”.

Se duce-acum, vedenia dispare
în praf de tobă, plină de cucuie,
ieri o vedeam cu toții ca pe-un soare,
azi o vedem în zare toți că nu e...

Privind-o cum încet îi piere mau’
o plânge,-n parte sincer, tăt boboru’:
- Pân’ astăzi n-a văzut-o DNA-u’,
de azi încolo n-o s-o vază chioru’...