Am bătut deunăzi la porțile Raiului,
bang, bang...
și n-a răspuns Sfântul Petru.
Era un bodyguard,
un angajat ce nici nu făcea parte din personalul
alaiului
-ce l-am zărit- trecând printr-un fel de gang,
la capătul căruia ținea în mână, cineva, un sceptru,
cu chipul indefinibil de atât fard...
Se părea că toți participau la ce mi se organizase... Balul...

... într-o mare nefericire,
a tuturor
-căci așa se manifestă dincolo bucuria-
se alegea regina;
o bătrână castă, desfigurată de nesfârșit,
ce se apucase să-și introducă, ca printr-un fermoar, până la pieire,
o mulțime de inși, cât un popor,
tot, toți roșii, din nefericire, îmbătați de un fel de sânge de taur, Sangria,
ce se pare pe-acolo-i rutina...
Când deodată se închide cortina și ca un semn, sunt chemat la pețit...

... mi s-a cerut mâna
de către nefrumusețea aleasă,
pe brațe s-o iau, s-o trec pragul
și deci devenindu-i pereche,
să primim împreună cât mai mulți din cei vii;
amărâți, răbdători, milostivi, credincioși... nu numai,
cât să se umple mai iute grădina...
ce sfinții, cu apă de canale de Iordan, s-o ude se-ndeasă,
deci eu, de acum să fiu cel călăuză, să fiu magul
de-a nu mai fi, să fii...
Mi-am pus mâinile în cap și-am scăpat pe regină din brațe și eu-mi de Rai...
Doamne, lasă-mă încă prin iad... Nefericele...Vai!
12.11.2013