urcă în mine frigul încet
simt cum îngheț și cum urlă câinii
slobozi pe la glezne sau cum îmbătrânesc
și mă ning demult și mă plouă în gări
acoperișuri ciur mustind a renunțări

livezile se-ntorc scâncind în livezi
câte unui copac i se mai frânge un vreasc
luna latră la lună amestecată cu plumb și cu ger
zarea-i sărăcită searbădă strânsă-n găleți
umbra mea a strivit-o tramvaiul de fier
grohăind printre lanuri pe drumul de cer

fluturii bătrâni s-au sinucis pe frunzele îngălbenite
ale duzilor din rezervația duzilor bătrâni
melancolici și surzi cu frunzele curgând alene
ori aruncând în noi cu dude coapte
peste gardul înalt de sârmă ghimpată

drumul meu de țară umed de ceață s-a pierdut pe alt drum
fântâna din răscruce ne tot rabdă de sete
și crește tina-n grădini până dincolo de case
îngerul miop ne privește de sus prin lentile de os
prin lentilele roz ne privește până în călcâie

se mai aude dinspre biserica plânsă un dangăt
surd și sfios de clopot în dungă bătut în amiezi
și nu înțeleg că poți să te bucuri că pleci
cu lacrimi în ochi împușc poștalionul, împușc și plâng
în aer persistă un miros rânced și greu

-- Dumnezeu putrezește uitat în livezi
băltind în geneză ca în smârcuri un zeu.