Afară vreau să ies din lutul meu,
Mă strânge trupu-acesta ca o coajă,
Mă zbat în el ca peștele în mreajă
Și înspre tine îmi îndrept mereu

Un gând care să-i stea iubirii strajă
Și oricărei suferințe – panaceu.
Acum, când nu ești tu, când nu sunt eu,
Să ne găsim, nu am aflat vreo vrajă!

Și-atunci să fie doar răbdarea harul
Care, din greu, încearcă azi credința,
Fără de care s-ar usca ființa,
Reci timpuri ucigându-i avatarul?

Corabia nu-și mai găsește farul
Când focul inimii a ars dorința!