Nepăsător e aruncată
O piatră
Pe oglinda apei
Liniștite
Și-o vezi cum saltă
Ca o fată
Peste pârleazuri
Nepăzite.
Și dacă piatra
Se oprește
Din salturile-i
Șugubețe
Se-afundă
În adânc.
Cine-o zărește?
E în abis.
Rămân doar unde crețe
Pe-o suprafață
De apă
Blândă.
Ea, piatra, s-a născut
Dintr-o întâmplare
Și, neștiind
Ce soartă o va paște,
A părăsit
Obișnuita ei cărare
Pentru ceva
Ce nu cunoaște.