Mi- am pus un semn de carte între gânduri
Știind că până acolo citisem tot
Ori, cel puțin până acolo, era vorba numai de mine,
Iar eu vedeam în mine o lume
Și un mine într- o lume
În care păream un tont.

Mi- am scrijelit în pereții gândirii scene de dragoste
Dintr- un război al iubirii pe care
Nu mai știu dacă l- am pierdut.
În jur, numai tăcere,
Atâta doar că zorii își plângeau nașterea,
Semn că s- a făcut pace.

Vântul tace, mintea tace, trupul tace...
Ah! Mă enervau atât de tare!
Nu îmi dădea nimeni niciun sfat.
Și de ce m- ar fi sfătuit cineva,
Când, chestia care m- a înlănțuit, era ceva?
Atunci, să- și fi îngropat natura bestia...