Din tatăl neasemuit am apărut
noi ceilalți tributari sticlei
unde orice trăsătură se lasă atinsă cu
frumusețea palmelor de odinioară
când mamele se iubeau în grup
la fel cum banda rulantă transportă pașii
și trupurile lor cumplite unde am scufundat batalioane și furtuni
fregate și naufragiați
grumazul lanțurilor care
ne priveau ruginind
de ură
Din mamele mamelor
am colindat sfârșitul orașelor
am desfundat trotuare și le-am cântat sângele
uscat ca un compliment în obrazul doamnei
am cântat absența
dragostea din viol în viol
am umblat prin oameni și am cântat pustiul
pustiului
durerea epuizată a fiarei am cântat
până când am dat în mintea epavelor și ne-am înecat
oamenii din suferințele noastre
am umblat pământul de toate relele până nu ne-au mai crescut
gropile în suflet
Dar nu ne-am sfârșit din nicio poruncă
din nicio fugă nu am încetat viața
turmele se țineau scai de cuvintele noastre
din eprubete ne întindeam stăpânirea
pentru că aveam ochi să vedem și urechi să auzim viclenia celorlalți vii
care săpau gropi în pietre
care aruncau nopțile la gunoi pentru că nu mai știau să fie noi
care umblau în somnul sfios al fecioarelor
viitorul istovit al tuturor mireselor
dintr-o singură limbă de moarte a rostit porunca
să înflorească copilul copilului și amintirea celui care bărbat fiind
și-a irosit sufletul pe cruce




Fragment din Volumul Goana după Viață în curs de apariție