Cu fiecare pas pe care-l fac,
Un cerc se mai încinge la copac,
O clipă se ascunde sub obroc,
Un vad se strânge ca să-mi facă loc.

Din cât, pe lume, fost-a să adun,
O umbră se mai ține de zăbun,
Un gând se despletește irosit
În căutarea fără de sfârșit.

Cu fiecare pas, tot mai tăcut
Se pierde-n vise visul de-nceput,
Înșiruind printre firide reci
Nestinsul dor de-a adumbri poteci.
..................................
Și când credeam că totul este Tot,
Că n-a rămas fărâmă să socot,
Din neguri, glasu-ți m-a re-ntors, febril,
La dorul și la visul de copil.