Stau de-a lungul pe o lespede lucind
Și mă plâng cei cunoscuți și unii
Ce-au venit, coliva-mi împărțind
Lacomi, certăreți, hapsâni ca hunii.

Nici acum de tihnă nu am parte,
Stau întins și-ascult ce-mi cântă popii,
Cum citește ăl mai înțelept din carte
Că m-apucă râsul, chiar pe buza gropii.

Și vecinele ce le-am iubit mă plâng,
Toate țațele din sat, toți nătărăii...
Zău, regret că n-am putut să strâng
Pentru fiecare flori din poala văii!

Stau cuminte și mă mir de-a dreptul
Cum mă plânge lumea la plecare,
Dar rămân cu ochii proțăpiți în pieptul
Unei dame suspinând cu-ardoare...

Atâta plânset numai pentru mine
Că plec spre alte lumi acum murind
Și să bocesc cu ceilalți parcă-mi vine
Că n-am trăit destul femei iubind!