Chiar dacă nu recunosc rătăcirea în care am eșuat,
nu găsesc altă posibilitate de revenire
fără niciun efort,
decât refluxul din interior.

Și tu poti face acest lucru numai din inimă,
astfel ca iluziile mele să se topească-n realitate
cum se dizolvă zahărul în cafeaua fierbinte,
aburii ei catifelați îți dau imboldul
de a sări în vâltoarea analizei lucide.

Așa-mi păstrez calmul acela de reculegere
în catedralele cuvintelor cu încredere-n izbândă
unde nu mai contează frazele lungi cu multe virgule,
ci mai degrabă punctul pus unde trebuie,
să mă opresc din visare.

Nu-i bine să trec peste liniile paralele
ce separă ce vreau de ce pot face,
între ce cred eu și ce cred alții,
să nu mă întorc niciodată din drum
chiar dacă nu se termină
până la ultimul popas.