Stăm la o terasă de lângă casă.
Inhalăm fumul de mici
și-i ascultăm pe vorbitorii cu fumuri.
Gustăm din cartofi și din murături
bem din berea care începe să devină
tot mai amară. La fel de amară
ca acești cârnați bavarezi care
nu vin și nu vin.
În rest toate bune și frumoase
dovadă aceste pungi gravide
și cu limbile scoase.
Terminăm cartofii apoi murăturile
și inhalăm în continuare fumul de mici
și totul ni se pare atât de gustos.
Inhalăm fumul de mici și îi ascultăm
pe vorbitorii cu fumuri
și tăcerea ni se pare atât de frumoasă.
La fel de frumoasă ca acești cârnați
bavarezi care nu vin și nu vin.
Dar noi nu ne grăbim. Nu, nu ne grăbim.
Dovadă că tu nu te mai superi pe mine
pentru faptul că trag din țigară
din ce în ce mai des. Tot așa cum
trage de timp chelnerița. Dovadă că
ne permitem luxul de a discuta despre
felul în care rușii pronunță
semnul moale și semnul tare
despre blocul nostru de garsoniere în care
sau te inundă vecinul sau rămâi fără apă
despre locurile de muncă ce îți iau foarte mult timp
și îți dau foarte puțini bani
despre faptul că ajungi să fii mai bun cu aproapele tău
din momentul în care începi să te simți tu
din ce în ce mai rău
despre chelnerița care nu s-a mai
uitat de ceva timp în direcția noastră
și poate că a și uitat de
blestemații aceia de cârnați
care nu vin și nu vin.
Dar noi nu ne grăbim. Nu, nu ne grăbim.


01.06.2015;
13:37