De ”viul” ca să fie, să ”existe” în timp... și spațiul să ocupe,
este cu chinul nesfârșit să-și treacă ”eu” de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se țină a nu se rupe...
deci nu ”știe” decât consum și reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... și umple întregul Univers
se trecând doar în propriul ”său”, pentru a rămâne ”imortal”,
etern pe veci, din ”el” materii- acum... devine ergi ș-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că ”organism” nu-i nicio culme,
nu-i ”el” extremul, nici vreun summum și nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conștiință, nu-și pierde timp să-și ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-și are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-”a fi”, frugalul, își stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârșite, sau se acuplează să dureze,
își face minți să prelucreze gânduri, să-și aibă ce conține,
făcându-și neîncetat speranțe -ce-s așa scurte- să creeze
un ”nesfârșit” –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de ”scurți” la scara ”este”
și ne credem –c-o avem credință- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt ”perisabil”... niște teste!
09.12.2013