E surâsul femeii nisipos ca o plajă
întinsă la marea de iubire
dincolo de care am să-mi fac port.

E târziul din seară, crepusculul
grăbit să deschidă porțile nopții,
intrarea-n tăcerea de piatră.

De ce nu poate fi altfel, sufletul
o pasăre mereu cântătoare
ascultată de toți oamenii?

Dar tu știi ce e și nu e frumos
de aceea mă ascund în cuvinte
pe care nu ți le mai spun.

Și oricum e nefiresc de reușită
toată această țesătură de pase
prin care încerci să-mi driblezi
norocul iubind.