Tu nu mă duce, Doamne, în ispită
De câte ori se va ivi prilejul:
Pegas stârnește-n praf stelar vârtejul
Din cer, cu lovitura de copită.

Eu sunt cuprins ca și aracu-n vrejul
De nervi întinși. Ființa-mi istovită,
Mereu aflată-n goană neoprită,
În vane patimi arde ca gătejul.

Stau și mă-ntreb: n-o fi și altă temă
Decât să cânt ființa ei candidă,
Cu ochi adânci, cu fața ca de cridă
Și s-o fixez în clar de teoremă?

Obsesia, efigie și stemă
Sculptate sunt în greaua mea obidă.


(iulie, 2015)