Ar trebui să fiu, c-am har, un fortunat,
Că am coloana infinitului în moștenire,
S-o urc mereu și să mă înalț, fără oprire...
Să privesc tot, de acolo sus... apreciat!

Și loc pe scaun aș avea, de rezervat
La masa lumii, de-aș tăcea s-ascult puțin
Și-aș fi înțelept cu cei ce bine-mi vor, nu spin...
Se dă respectul... de se vrea un respectat!

N-am parte de acolade de plăcere
Și am deschisă o poartă, de sărut,
Cu atâtea mâini întinse, ce-am avut...
Dar nu strâng pumn... de onoarea mi se cere.

Sunt un bogat, mic simbol de un neam
Sublimă artă, în toată lumea-n jur râvnită,
Dar prăvălesc simbolu-n praf, cu țara mită
Plătind, pe ”alese”, bolovanii... Ce sărman!

Îmi strigă scrisul păs ce am, dar nu se trece
Niciun cuvânt, că iar cuvântu-i sechestrat,
De cei ce-l au, așa puțin, dar rezervat...
Să scrie legi, pentru legat... hoții să-ncerce!

De-aș pune iară să încarc carul cu boi,
Chiar de o să trag, tot cu-ăi săraci, ca vite,
E-un timp când toate au un liman, iubite
Popor curat, dar laș un pic... Și sunt cu voi!?!...
20.12.2013