M-așez obosit pe-o căruntă răscruce,
Aici între-albastru și-un colț de pământ,
Cu o mână pe cer și cu una pe-o cruce,
Un sihastru alungat din trecutul înfrânt.

Un toiag tare greu e căzut la picioare,
E cioplit din promisul măslin fermecat,
Fără geamăt căzut într-o vară-nserare,
Să m-ajute pe cer să nu zbor aplecat.

Mi se așează pe pleoape o pace cuminte,
Adormită e teama-ntre lacrimi ce dorm,
Și o voce mă cheamă într-un cerc de cuvinte,
Pe o pagină albă într-un zeu mă transform.

Adormit sus pe nori,pe o pernă de piatră,
Două aripi de vis ce se tem de pământ,
Te aștept să revii,îmbrăcată în astră,
Să împăcăm omenirea cu al nostru cuvânt.