(De data asta o poezie cu rază medie de acțiune asupra celor obsedați de riduri. Un poem puțin sau rar după caz. O înjurătură construită din peturi și transformată în operă de artă. Sau un nebun care atunci când traversează strada își închipuie cum se zvârcolește noaptea în capul lui. Sau un miliard de și-uri. Voi decideți ceea ce eu am hotărât deja.)


privea cu un ochi de sticlă
spre omul care o amenința cu moartea
și degetul oarecare al unei doamne
îndreptat în stânga silei
mi-au demonstrat absența în lumea asta de strigoi
probabil așa arată o demonstrație de forță
lângă cutia milei
după cum spun profeții cu mainile întinse
la fiecare colț de stradă

cert este că numai eu cred orbește în mesele rotunde
aruncate fără speranță din o sută în o sută de metri
în compania bărbaților care le protejează
cu o discreție aproape anonimă
să nu se prăbușească de vii
către picioarele lungi ale doamnelor special construite
să instige setea

în fiecare zi mă opream să număr oamenii și norii
aliniați ca niște soldați
deasupra bețiilor noastre prezente
și treceau mii de secunde până auzeam paharele
zdrobindu-se violent
de viețile noastre care știau că nu se vor potoli niciodată
să se rătăcească în imediat
sau să se vindece
de supraviețuire