E vineri la amiază și atât
aș vrea să spun, să-nchei aici, pe loc,
extazul melancolic și urât
de-a mă deda lamentului ad-hoc.

N-am chef de week-end, nu-mi doresc decât
să nu aud hlizeli de dobitoc,
nici vreo manea cu broderii din gât
și nici grătarul: „sfârr”, nici poarta: „poc”.

Pe-un loc la umbră deasă-aș da oricât,
sub creangă de măslin, ca un prooroc
să-adorm, ieșind din omul doborât
de griji, ce sunt, de plan și de soroc.

În Ghetsimani, noaptea-i la-nceput
și-aud din ceruri: „Azi ce-ai mai vândut?”