EXTAZ



Nici nu mai știu de când am depășit hotarul
în care trăiau greșelile care m-au iubit.
M-au îmbrâncit spre magia altora noi, eu hoinarul
convins că trebuie să-mi încerc șansele, prea ispitit
de a-mi pierde emoția echilibrului lumesc,
să risipesc orele ploilor cu temeri și orori
când himerele reproșau candoarea zodiei, timp ceresc
cu vocea binelui încolțit de guri criminale cu umori
hrănite cu linguri tradiționale din lemn furat.
Și-n luna asta, armata surprizelor mă atacă,
perfect aliniată după regulile nefirești, zel alterat,
ale umilințelor monștrilor societații fără matcă,
dar eu stau în leagănul inocent al nostalgiei,
fredonez litanii păgâne ale mamei uitării,
apoi îmi comand un campari cu orange fanteziei
și mă îndemn să mă beau legat de tine, prag chemării
și tremur în extaz.