Nici luna nu mai este-atât de clară
Și tremură mai mult acolo-n cer
De când am alungat ora de vară
Ca să sporească-al nopților mister

Iar bruma argintie ce se-așează
Mușcând din trupul verdelui plăpând
Poartă sclipiri din luna ce veghează
Să se coboare gerul șuierând

În nopțile în care mii de stele
Se-ndepărtează cu lumina lor
Ducând căldura soarelui cu ele
Prin universul veșnic mișcător

Pe unde soarele se-ndepărtează
De parcă s-ar fi supărat pe noi
Răcindu-se până la bobotează
Ca să ne-mbrățișeze mai apoi

Dar până-atunci ne va rămâne luna,
Deși ea nu mai este așa de clară,
Ce ne va fi alături totdeauna
Pe bolta cerului seară de seară