Sunt într-o tăcere cu gambe noduroase,
pășesc peste umbre și rămâne în urmă golul,
sângele curge subțire, străin de trup
și clipocește-n mine ca un izvor viu.

Privindu-mă-n ochi, ochii devin stele,
înlăuntrul meu prinde contur spiritul
chiar dacă nu pot să-l înalț mai mult.

Îmi fac legământul să nu se mai stingă
cum flacăra plecată să celebreze victorii
și să vin cu tine cu tot în floare
nimb mântuitor.

Tăcerea în care mă scald se zbate-n cuvinte
cu vocale șoptitoare.