Îmbrăcat în haina ponosită a poeziei,
femeile mă compătimeau din ochi,
îmi împărțeau scurte surâsuri
și mergeau la dans exuberante,
se ofuscau la orice aluzie critică,
mă urmăreau ca pe un vânat scăpat din vedere
și trăgeau cu gloanțe oarbe în cine nu te așteptai.

Stăteam la cozile căutătorilor de fericire
prinzând în ultima clipă o ruginită
care-mi bătea la ușa încrederii
c-un plus de nostalgie alunecoasă.

Timpul pentru mine lăsa gândul hoinar,
dorința depășirii marginilor încrețite.

Pot să înving repede singurătatea
cu iubitoarele de discuții contorsionate
în funcție de relieful abilității lor
care nu se lasă convins dintr-o dată,
dar și când se lasă nu obosesc niciodată
să te introducă în fără de cuvintele visării
încât te podidesc versurile.